Cred ca fiecare omulet crede-chiar daca poate ii e rusine sa recunoasca asta;))-ca i se pot intampla lucruri magice. Pentru mine, magia inseamna o relatie frumoasa cu cineva care te iubeste si care iti e drag, impreuna cu care te poti bucura pentru cele mai marunte si aparent neimportante lucruri, cineva caruia ii face placere sa aiba grija de tine, care crede ca esti cel mai important lucru pentru el, care te pupa pe frunte, te ia in brate si te strange tare la piept cand esti suparat, iti ia apararea daca altii vorbesc urat despre tine, ii vine sa danseze cu tine pe strada si sa te ia in brate, te urmareste cu privirea cand pleci, i se lumineaza fata numai cand te vede, nu mai vede nimic in jurul lui atunci cand te saruta. E asa de trist cand simti ca ai putea avea toate astea, doar ca celalalt e prea inversunat si amarat incat sa poata vedea ceva bun la tine, mai ales cand asa-zisii prieteni nu fac decat sa ii aduca aminte din timp in timp, ca ii e mai bine fara. Parca esti intr-o barca undeva pe un rau de munte, si vezi cum te tot duci, fara sa ai vasle sa o poti opri, fara sa te poti arunca neriscand sa te lovesti de pietre. Poate ca sunt eu foarte naiva sau foarte sensibila si dau prea mare importanta unor lucruri. Dar stai cateodata si te gandesti, care sunt lucrurile cele mai importante pentru tine, in viata asta? Ce iti propui sa faci? Si cu riscul de a fi naiva ori sentimentala, eu vreau sa cred ca exista o astfel de magie si ca rebreanu avea dreptate cand spunea “Iata acumun atom spiritaul pierzandu-si echilibrul. Cele doua principii se diferentiaza indata in doua suflete, barbat si femeie, sortite de-acum vietii materiale. Urmeaza cai diferite spre aceeasi tinta [...] Mereu treaza, staruie doar trebuinta de-a gasi perechea lui de echilibru. Un barbat, din milioanele de babati, doreste o singura femeie, din milioanele de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila, e insusi rostul vietii omului”. Nu stiu daca acesta ar trebui sa fie singuru nostru rost, dar mi-ar placea sa cred ca intr-adevar exista un model de Adam si Eva pentru fiecare. Daca ar fi si viata asa cum o descrie autorul… Sa stii inca dinainte de a te naste spre ce te indrepti si care iti e scopul.
Dar ma intreb ce se intampla atunci cand simti si crezi cu toata puterea ca te astepta lucruri frumoase alaturi de cineva, insa el nu crede asta? Unde se produce eroarea? Oare se poate sa ne inselam chiar atat de tare? Sau e de ajuns sa avem rabdare si sa incercam sa ii aratam celuilalt si lucrurile frumoase? Va amintiti de povestea Craiasa zapezii? Pe scurt, doi tineri sunt tare indragostiti si fericiti impreuna, pana cand, spargandu-se o oglinda fermecata, tanarului ii intra in ochi un ciob si nu mai reuseste sa distinga lucrurile bune de cele rele. Tot ce e bun, i se pare rau, si tot ce e rau i se pare frumos si bun. Fata reuseste intr-un final sa il salveze si sunt din nou fericiti. Poate parea pueril sa crezi in povesti, dar oare povestile nu au fost inspirate de viata reala?
).
